Secretarii de stat Bogdan Aurescu și Hegedüs Csilla au devenit, luni seară, miniștri de Externe, respectiv al Culturii, depunând jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta și a președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea. Dintre miniștri, singurul prezent a fost Robert Cazanciuc (Justiție).
„Cu scuzele de rigoare, voi face o mențiune – felicitări în mod deosebit pentru nominalizarea de la MAE. Cred că e un moment în care avem nevoie de stabilitate și seriozitate, mai ales că funcția prezidențială se află într-un proces de tranziție. Dacă va fi nevoie de mine până pe 21 decembrie, vă stau la dispoziție”, le-a transmis președintele Traian Băsescu noilor membri ai Guvernului.
Reamintim că numirea lui Bogdan Aurescu la MAE a fost anunțată în urmă cu câteva ore. Săptămâna trecută, premierul Victor Ponta anunța că îl propune pe ambasadorul României la Uniunea Europeană, Mihnea Motoc, în funcția de ministru de Externe. Postul a fost vacantat în urma demisiei lui Teodor Meleșcanu, succesorul lui Titus Corlățean preț de cinci zile. Bogdan Aurescu devine, astfel, al treilea ministru de Externe din ultima lună.